Oamenii nu mor! Traiesc vesnic in inimile noastre!
- Bunică, oamenii mor?
- Ce prostii spui tu acolo? Sigur că nu mor!
- Dar când am mers la unchiul Gabri la înmormântare, el nu a murit?
- Iubita bunichii, trupul ne moare, dar noi, ne mutăm în stele şi în inimile celor care ne iubesc! De acolo, când le este dor, ei ne scot, ne vorbesc, stau aşa, ca noi astăzi. Doar că numai ne vom simţi şi nu ne vom mai vedea...numai în dosul pleoapelor!
- Şi cum ne vom simţi, Bună? Că eu nu vreau să te pierd!
- Pune mâna pe inimă şi închide ochii! Mă auzi? Îţi cânt dimineţile, te alin nopţile şi te strig la mâncare!
- Şi îmi spui că mă iubeşti!
- Cel mai mult!
Aşa am aflat că oamenii nu mor. Ei se mută în stele şi în inimile celor care îi iubesc. Când ne este dor, închidem ochii, iar ei vin de fiecare dată, acasă. La noi. Se aşează pe prispa gândurilor, a dorurilor şi ne ascultă. Uneori, dacă suntem atenţi, îi putem simţi. Când vântul ne trece uşor peste chip şi prin păr.
(Stol de rândunici, copilăria, Ramona Sandrina)
- Ce prostii spui tu acolo? Sigur că nu mor!
- Dar când am mers la unchiul Gabri la înmormântare, el nu a murit?
- Iubita bunichii, trupul ne moare, dar noi, ne mutăm în stele şi în inimile celor care ne iubesc! De acolo, când le este dor, ei ne scot, ne vorbesc, stau aşa, ca noi astăzi. Doar că numai ne vom simţi şi nu ne vom mai vedea...numai în dosul pleoapelor!
- Şi cum ne vom simţi, Bună? Că eu nu vreau să te pierd!
- Pune mâna pe inimă şi închide ochii! Mă auzi? Îţi cânt dimineţile, te alin nopţile şi te strig la mâncare!
- Şi îmi spui că mă iubeşti!
- Cel mai mult!
Aşa am aflat că oamenii nu mor. Ei se mută în stele şi în inimile celor care îi iubesc. Când ne este dor, închidem ochii, iar ei vin de fiecare dată, acasă. La noi. Se aşează pe prispa gândurilor, a dorurilor şi ne ascultă. Uneori, dacă suntem atenţi, îi putem simţi. Când vântul ne trece uşor peste chip şi prin păr.
(Stol de rândunici, copilăria, Ramona Sandrina)
Comentarii
Trimiteți un comentariu