Tata

Citeam azi un articol publicat de printesa urbana pe blog.
Nu ii fac reclama Ioanei. Doar observ cum indiferent ce se intampla intre noi si parintii nostri, ei mereu vor fi in inima noastra. Nimic nu va umple vreodata golul lasat de plecarea lor.

Nici tata nu a fost un om cum multi si l-ar fi dorit. Avea multe defecte, vicii. Era un neinteles. Dar calitatea lui cea mai mare am fost si suntem noi, copiii lui. Daca pot spune asa.
Prin noi a realizat ceea ce el nu a putut. A sadit in noi iubirea fara margini.

A trait suficient cat sa isi cunoasca nepotul, pe piticul meu. Pentru el, tataie va fi mereu cel mai bun.
La cei 5 anisori, piticul meu stia ca tataie pleaca intr-o lume mai buna dar ca va ramane cu noi sub forma unui norisor.
M-a ajutat mult sa ii explic fenomenul mortii povestea lui Christian Andersen - Bradul.

Sunt 4 ani de cand tata nu mai este. Patru ani in care urasc Aprilie, imi urasc pana si ziua de nastere.
El a murit pe 3 aprilie iar ziua mea este pe 27.
A fost ca un cadou in avans curmarea suferintei lui. Nu am putut sa il plang. A trebuit sa fiu puternica. Abia acum, dupa atatia ani, imi permit sa plang, sa sufar, sa imi fie foarte dor de omul care a fost TATA
Si acest gol va fi mereu in inima mea.
te voi iubi mereu, tata!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sfarsit de an scolar, sfarsit de clasa a III a